Just one more time .

De mult nu am mai acordat atentie naturii ..
Iau un loc, pentru a putea asculta mai bine sunetul ploii ce abia a inceput. Pare nervoasa. Loveste cu furie pamantul, ca si cum l-ar pedepsi pentru ceva ce numai ei stiu. Sau poate dorul ploii de a atinge pamantul era prea mare. Si incet incet, totul in jur pare altfel.. Frunzele par mai verzi dupa ce picaturile de apa le-au sters praful adunat de arsita si forfota verii. Dar furia asta a ploii care spala totul in calea ei, iar apoi cand iese soarele totul e ca nou si mirosul aerului de dupa furtuna.. E ceva ce nu o sa-mi pot explica vreodata. Pot doar sa aseman ploaia cu viata. Ca atunci cand dupa o perioada de esecuri, boli sau dezamagiri.. se rezolva totul cu bine.. si parca totul e mai frumos ca inainte, incepi sa-ti vezi existenta pe lume ca ceva minunat, in sfarsit vei aprecia cu adevarat ce ti s-a dat.
Si totusi.. sunetul ploii imi aminteste de copilarie.. cand ma uitam pe furis pe fereastra, de teama fulgerelor, iar sunetul picaturilor ce loveau tabla casei punea stapanire pe incapere, neacordand drept la cuvant nimanui. Poate de asta ascult muzica acum la casti. Se formeaza un fundal sonor ce nu poate fi intrecut de nimeni, iar eu pot medita in linistea mea proprie, lasandu-mi gandurile sa plece departe.. acolo unde numai ele stiu ca vor gasi un zambet, alinare si gand bun.
Acum, am redescoperit placerea de a sta la adapost in ploaie, si a asculta melodia copilariei. Din nou, imi voi lasa gandurile libere..
Iar primul care pleaca e cel al copilariei pierdute.
Am 20 de ani. 20 de ani, pentru numele lui Dumnezeu. La varsta asta, mama isi facea planurile de nunta. La varsta asta, eu imi vreau copilaria inapoi. Ideea casatoriei e undeva departe, iar planurile pentru a pleca in cautarea ei, nu am de gand sa le fac prea devreme. Inca sunt mica. Inca ma uit la cei cu 2-3 ani mai in varsta cu o oarecare inferioritate. Ca si cum eu as fi cea mai mica, naiva si prostuta, iar ei, cei MARI. Vreau sa ma gandesc la ziua de maine ca la o alta zi de joaca, nu la o alta zi in care trebuie sa lupt pentru a trai. Am 20 de ani si inca fug de responsabilitati. Ma sperie gramada de probleme si indatoriri care apar ca peste noapte. Eu inca sunt un copil. Sunt copilul mamei. Sunt fetita lu` mama. Care mai ieri a facut 18 ani, iar alaltaieri era in prima zi la liceu, iar inainte de astea.. prima zi la scoala, la gradinita, si apoi a fost ziua cand bunica (strabunica ) imi ceruse o bucatica din ciocolata adusa de tata, desi ea saraca, nu mai avea dinti demult.Si nu i-am dat. ” E a mea. Zi-i sa-ti aduca si tie .” Saptamana trecuta s-au intamplat toate astea, nu?! Atunci stateam cu bunicii (strabunicii) pe acele scaunele ca de pitici, si aceasi masa de pitici, iar bunica rasturna mamaliguta pe fundul de lemn, iar dupa modelul lor, rupeam cu mana mamaliguta, o rostogoleam prin branza si o faceam ca un bulgare. Mai bun ca asta nici ca exista mancare. Nici prajitura mamei nu se compara cu mamaliguta strivita in pumn.
Acum, sunt mare. Acum trebuie sa numar caloriile cand mananc. Sa am grija ce mananc ca afecteaza nu stiu ce organ. Erau grijile astea atunci? Era atunci asa mare grija zilei de maine?! Alergam in fiecare zi pentru a-l putea prinde de coada pe dracu, pentru a lua ” ochiul dracului “. Si cat se poate de multi.. O sa ajungem sa ne dam in cap unul altuia pentru a-i vedea stralucirea.
Stralucirea unui fulger ma trezeste din visare, iar tunetul imi face inima sa tresara.
Ah, da..Inima.. Un alt gand pleaca.. Pe zi ce trece totul devine din ce in ce mai rau. Am pus punct tratamentului. Ma simteam prea obosita. Si dormeam prea mult. Acum, incontinuu intr-o stare de ameteala si confuzie.. Incheieturile devin mai slabite pe zi ce trece.. Iar memoria.. Nu sunt sigura daca e a mea sau a unei persoane de 50 de ani. Doctori.. Mi-e scarba de ei. Prea multi, si toti acelasi raspuns : Nu stim de unde, cum.. dar mai nah un pumn de pastile. Kilogramele ce vor aparea in urma tratamentului e ceva normal. Dar enervant. Slaba si bolnava? Sau mai plina si in stagnare? Ca si cum.. De fapt slab sau gras, prietenii iti vor fi alaturi tot cand au ei nevoie de tine. Ca si in cazul bolnav sau sanatos. Cand le e lor rau, atunci ii vei sti in preajma ta.
Prieteni.. Am mare nevoie de asa ceva. De unul singur macar. Unu si bun. Vreau o prietena careia sa-i pot spune si cel mai tampit vis al meu si ea sa rada, iar apoi sa-mi zica “E de bine”. Chiar daca nu e asa. Sa vina la mine pentru a-mi impuia capul cu detalii despre noul ei iubit, si sa-mi spuna apoi ca totusi ea vrea sa se mai vada si cu alte persoane. Ca atunci cand ploua, sa vizionam cele mai comice filme si cele mai horror. Sa ne imaginam argintiul parului de la 80 de ani, si animalutul care ne va tine companie atunci. Sa mergem seara in cluburi, sa dansam cum n-am mai dansat vreodata si sa refuzam orice tip ce ne agata. Asa, de amuzament. Am nevoie de cineva de incredere. Dar, deocamdata, voi fi doar eu si cu mine. Impreuna vom visa la toate astea, si ne vom imagina cum ar fi daca ..
Mi-e frica de viitor. Mi-e frica de trecerea anilor. Mi-e frica sa pierd toate persoanele dragi mie. Mi-e frica de singuratatea impusa de legile vietii. Una e cand alegi sa traiesti de unul singur, dar sa stii ca poti merge la nevoie acasa, la ai tai, unde mama te va astepta mereu cu ceva bun si o mancare calda, o vorba buna si o incurajare cum numai ea stie sa spuna. Si alta e cand vrei sa mergi acolo unde ai stat ani buni, si cand ajungi sa nu fie nimeni, doar panza de paianjen si praf.
Am avut dreptate cand am spus ca sfarsitul ploii va pune capat gandurilor. Acum nu-mi ramane decat sa ma intorc la viata mea de zi cu zi.

Advertisements

9 Comments Add yours

  1. Miss D says:

    Incearca sa nu te agati prea mult de trecut oricat de bun ar fi fost acesta. Priveste prezentul gandindute la viitor. 😉
    Insanatosire grabnica. 🙂

  2. wildrosec says:

    multumesc frumos >:D<
    desi, e ceva cronic.. 😦

    1. Miss D says:

      Grav sau….? 😦

      1. wildrosec says:

        acum nu. dar cu timpul se va agrava..
        dar, asta e. carpe diem sau sustine et abstine, dupa cum spunea profa mea de latina 😛

  3. larysamemories says:

    gandeste-te pozitiv asupra vietii intotdeauna…nu te da doborata niciodata din cauza unei persoane sau orice ce se va ivi de-a lungul timpului>:D<iar prietenii sunt cei mai mari dusmani cateodata…le povestesti necazul tau,iar in gandul lor rad de situatia prin care treci.

    1. wildrosec says:

      total de acord,referitor la ” prieteni”
      thnx for all >:D<

  4. larysa says:

    gandeste-te pozitiv asupra vietii intotdeauna…nu te lasa doborata niciodata din cauza unei persoane sau orice ce se va ivi de-a lungul timpului>:D<iar prietenii sunt cei mai mari dusmani cateodata…le povestesti necazul tau,iar in gandul lor rad de situatia prin care treci.

  5. Desene pentru copii says:

    Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

    1. wildrosec says:

      multumesc frumos.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s