Think twice .

Am trecut recent prin fata unui spital orasenesc. Unul mic. De fapt, cel din orasul meu . Nu mi-am mai vizitat de mult oraselul, dar o data – de doua ori pe an, mai trec putin sa-mi amintesc de cum a fost candva; dar asta e o alta poveste. Pot spune ca am trecut de multe ori pe acolo, chiar am si fost si pacienta acum cativa ani. Dar de data aceasta, mi-a fost atrasa atentia de curtea din spate, care, teoretic, e spatiu de relaxare pentru bolnavi. Practic, e o zona plina de ierburi,cativa copaci – trestii si plopi daca nu ma insel- si un gard de sarma ruginita . Iar in mijlocul acestui peisaj ” de poveste ” , erau 6 buturugi mici pe post de scaune si una mai mare, pe post de masa, bineinteles. Oarecum linistitor, daca nu iei in considerare soseaua de dupa gard si multimea de masini care trec continuu.

Nu stiu altora cum li se pare, dar eu, avand si un trecut plin de astfel de institutii, ma infior cand incep sa-mi treaca prin fata ochilor tot felul de imagini din interior. Cand esti inafara gardului, ai impresia ca dincolo de el se afla niste oameni tuberculosi, contagiosi, boli si mizerie cat cuprinde. Dar cei dinauntru nu vad decat o mica inchisoare in care sunt nevoiti sa stea pentru a-si spala pacatele(boala). Unora li se pare o nimica toata sa stai zile in sir in pat, fara sa faci nimic. Dar vezi tu, cat de mult pot gresi ei.  Cand esti inchis acolo, tot ce vrei e  sa mergi acasa, in patul tau, langa familia ta. Nu sa stai intr-un salon cu oameni necunoscuti, sa-ti fie limitat spatiul de desfasurare, sa te aduca inapoi ca pe evadatii din penitenciare cand vrei sa iesi din curtea spitalului. Prin culoarea alba a peretilor unii vad stil si eleganta, dar altii vad boala si greutati.

Si avand in vedere ca suntem in Romania, conditiile nu sunt excelente, iar serviciile .. ei bine, daca ai cu ce, mai merge cum mai merge, daca nu, ti-e cam pecetluita soarta.

Dar se intampla si la case mai mari. Plimbandu-ma azi prin ” capitala de giudet “, am  observat infatisarea din exterior a spitalelor : pereti cojiti, unii cazuti – aveau bineinteles termopane, ca acum orice cocioaba are termopane-, moloz la intrare, cativa caini vagabonzi; ce mai, cladirile sunt in ton cu vremea de-afara . Pai, cand vezi un asemenea aspect, cum sa mai ai incredere sa mai si intri inauntru ?!

Noi aveam o zicala in salon : ” Intri cu o problema, si iesi cu zece  “.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s