Room enough .

Tocmai ce ma pregateam sa modific un articol de acum doi ani , fiindca pur si simplu nu-mi mai place cum asezam atunci textul. Eram la inceput si mai mult ma concentram pe cuvinte decat pe design .. si .. dadusem peste un articol despre buna mea prietena, Mihaela. Am putut observa o mica diferenta dintre eu, de atunci si eu, de acum. Mica loveyoudar vizibila . Iar imaginea de la sfarsitul textului nu mi se parea ca se mai potriveste si-am dat s-o schimb. Nu ca ar mai citi acum cineva din vechile articole, dar , pentru mine. Imi place uneori sa stau si sa-mi reamintesc gandurile din trecut . Si-am deschis folderul cu imagini, sa caut una adecvata acelui sentiment de prietenie ; cautam o imagine draguta cu doua prietene . Ca sa vezi, dupa jumatate de ora de rascolit prin mii de imagini, nimic . Absolut nimic . In 2 ani de zile nu am adunat decat sute de poze cu tot felul de lucruri : fashion, articole vestimentare, cuplu,muzica,dj, viata de noapte, flori, rochii, peisaje, votca, rochii de mireasa, buchete flori, design interior, design pentru nunti, bitches, etc. mai putin poze cu doua fete, doua prietene. Toate pozele mele sunt doar cu o singura fata .

Pana acum nu am realizat ca nu m-am mai gandit serios la faptul ca nu am o prietena despre care sa vorbesc mereu sau pe care s-o sun in caz de ceva . Am ajuns sa ma inteleg mai bine cu baietii decat cu fetele . Bineinteles, o am pe draga mea Enya, dar ea e ca si maritata de acum, nu mai are timp de prostiile mele. Are alte lucruri mai importante pe cap . Dar ma refer la o prietena pe care s-o vad nu doar o data pe saptamana sau o data la luna . E bine si atunci, dar uneori nu e indeajuns pentru a povesti tot ce ai pe suflet . Sau poate ca am trecut de perioada in care fugeai imediat la cea mai buna prietena  pentru a-i povesti cu lux de amanunte orice lucru, cat de mic sau neinsemnat .

Probabil acum am ajuns la o varsta in care trebuie sa ne descurcam singure . Sa ne croim drumul in viata dupa propria noastra judecata. Sa cadem, sa plangem, sa ne stergem lacrimile si sa ne ridicam inapoi in picioare.

Dar totusi, am noroc ca il am pe el . El e singurul meu sprijin , singura mea alinare . Si-i multumesc Domnului ca mi l-a tot pus in cale pana m-am impiedicat si-am cazut cu totul in bratele lui . Si n-am de gand sa-i dau drumul niciodata .

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s