You really do not care .

Oricat de mult as incerca sa fac pe-a dura, sa adopt indiferenta si nepasarea ca scut, de cele mai multe ori cedez in fata multor lucruri. Un zambet sincer si plin de caldura, ceva ce intalnesti cam rar in viata asta, fiindca toate sunt acum tepene, fortate ori false, iti inmoaie inima instantaneu. Dar chiar si-asa, e greu sa-l recunosti chiar si pe cel adevarat, sunt prea multe falsuri care iti dau simturile peste cap.

De cand ma stiu, cel mai des am simtit mila. Sau am oferit mila, nu stiu exact cum sa incadrez cuvantul. Ceea ce stiu e ca nu pot sa raman indiferenta atunci cand vad o alta persoana la ananghie. Chiar si un necunoscut.gv,h

Prima data cand am facut cunostinta cu acest sentiment (sau cel putin asa imi aduc acum aminte), eram in clasa a IV-a, la Gradina Zoologica din Neamt, la Zimbrarie. La intrare, era un o necajit, si cu mana intinsa, bolborosea niste ” Sa-ti dea Domnu` sanatate.. Fie-ti mila, .. “. Si, nu stiu ce-mi veni.. I-am intins o bancnota de 2 mii (vechi). Mi-a multumit el acolo si-am plecat alaturi de clasa mea. Chestia e ca m-am simtit bine facand asta. Si-am mai dat si altora cand aveam. Nici eu nu aveam prea multi pe atunci, dar din putinul meu, pe care mi-l dadeau ai mei, le-am dat si lor.

Pana cand, intr-o zi, aflasem cu multi dintre ei isi iau tigari, bautura, fac scandal, isi bat copiii.. Apoi au urmat si reportaje pe la tv, cum ca mai toti cersetorii doar se prefac ca au probleme, altii apeleaza la diverse trucuri pentru a simula un handicap, multi copiii sunt rapiti si pusi sa cerseasca in frig, si restul . Iar de-atunci nu mi-a mai trebuit sa fac pe-a milostiva. “Nu am ” si gata.

Acum trei saptamani, eram la coada, sa cumparam covrigi cu mere si scortisoara si covrigi cu visine. Bun bun. Si bineinteles, l-am lasat pe el sa stea in rand, eu ma alintam pe langa el ( chiar nu stiu de cand am inceput eu sa ma alint, dar incepe sa-mi placa ) si astfel am observat ca vis-a-vis , era o batranica, cu o sacosa de rafie langa ea, si cu mana tremurand, cersea. Nu mai spun ca in acele zile era un frig afara de ziceai ca-i iarna. Si batea un vant… Am zis ca nu ma intereseaza. Nu e problema mea. Dar apoi, am privit-o mai bine, si avea un chip bland, dar garbovit de trecerea anilor, batut de vant..

– Mami, mie mi-e mila de ea. Ii dau un banut. Ce zici?

– Da-i. Ai marunt?

– Da. “

M-am cautat prin buzunar si i-am dat un leu. Nu e mult, dar mi-a zambit si mi-a multumit. M-am simtit mult mai bine.

Se mai asezase in rand si o femeie, la vreo 50 si ceva de ani, care avea la dansa o sticla de 3 litri de apa. Batrana, isi scosese atunci un pahar din sacosa si s-a dus sa-i ceara niste apa. Crezi ca i-a dat?

– Nu-ti dau, ca nu-i pentru mine. Fugi de-aici ! “

Ma simteam atat de revoltata.. Un  pahar de apa, dom’le. Un pahar, nu o sticla. Ma gandeam sa caut un chiosc si sa-i cumpar o sticla de apa, dar era tarziu si nu aveam timp. Dar imi era atat de scarba de gestul femeii..

Asta era acum cateva saptamani. Azi, eram intr-un taxi si bineinteles.. Eu eram cu privirea pe geam, sa observ toamna, frunzele, oamenii, forfota din oras. Si-am zarit o alta simigerie, intr-un alt colt din oras, unde de-altfel, statea un mosulet ce abia se tinea in carja. Picioarele ii tremurau ingrozitor si cu mana dreapta intinsa, cerea la fel ca si batranica: putin din putinul tau. Si cat am stat la semafor, nu i-a intins nimeni, nimic.

Nu ii pot ajuta pe toti, desi tare mi-as dori sa pot face asta. Si mi-e ciuda sa vad ca la varsta lor, au ajuns sa stea la cersit. Sau sa caute resturi prin gunoaie. Oameni ca mine si ca tine, care candva, in tineretile lor, au muncit. Si-acum, la batranete, in loc sa culeaga roadele muncii, or sa-si petreaca ultimii ani in liniste, stau si cersesc mila. Iar statului putin ii pasa. Dau o gramada de bani pe hrana detinutilor din penitenciare, in loc sa le dea batranilor o pensie decenta. Eu vad lucrurile in felul urmator : daca ai ajuns dupa gratii, inseamna ca ti-a fost prea bine in libertate, incat ti-ai permis lucruri peste masura si-acum ar trebui sa suferi, sa induri, ca a doua oara sa nu mai faci. Dar la noi e invers. Cei din inchisoare au o masa si un pat asigurat; pe cand un batran are facturi de platit, are nevoie de medicamente, de hrana, de ajutor, dar nu are de unde.

I’m just saying .

Advertisements

12 Comments Add yours

  1. Crisego says:

    Ai dreptate! Solutii? … 😦

    1. wildrosec says:

      Sa intram si noi in cursa pentru un scaun in Parlament 😀
      Serios, habar nu am. Si nu cred ca o sa se rezolve vreodata problema asta .
      Nu ne ramane decat sa facem fiecare cate ceva, dupa propriile posibilitati.

      1. Crisego says:

        mda… sa mergem in continuare sa mancam mici si sa bem bere, ca sunt pe moca…

      2. wildrosec says:

        Nimic nu e moca. Totul are un pret 😀

      3. Crisego says:

        Asa e :)) Are pretul unui vot 😀

  2. La Petite Fille de la Mer says:

    Solutii exista . In Mangalia, Primaria are o cantina sociala pentru astfel de cazuri, iar de cei nedeplasabili, au grija voluntari de la un ONG .

    1. wildrosec says:

      E un caz fericit. In Iasi, inca nu am auzit de asa ceva si nu cred ca o sa-si dea cineva interesul .Dar speram

    2. Crisego says:

      Tocmai am vazut recent un reportaj la tv, cum ca in nu mai stiu ce oras persoanele amarate isi vand portiile de mancare de la cantina, la iesirea de la cantina…

      1. wildrosec says:

        Pai, ori nu mai sunt (sau sunt ) amarate si incearca sa faca rost de bani pentru vicii (tigari,alcool,droguri) . Sau, au facturi de platit.. Ori, cine naiba mai stie.. Lumea asta e intoarsa pe dos.

      2. Crisego says:

        mda…

  3. AndAleCo says:

    Trebuie sa simti ca te-ai ajutat pe tine. Apoi…cu siguranta vei stii cat de mult ai ajutat persoana respectiva.

  4. drstoica says:

    Ai spus o vorbă mare: dăruind, te-ai simțit foarte bine. Exact de-asta dăruim: ca să ne simțim bine noi înșine, nu doar cei cărora le dăruim. Neurologic vorbind, un electroencefalograf înregistrează o mai puternică stare de bine atunci când omul dăruiește decât atunci când primește. Spiritual și psihologic, deopotrivă, e important să dăruiești fără să te gândești ce va face cerșetorul cu banii. Îi dai cu inima deschisă, fix așa cum ai povestit tu că ai făcut. Restul chiar nu contează. Fiindcă emoția plăcută a dăruirii face bine în tine. Dacă stai să judeci, să analizezi, îți faci singură rău, în mod inutil. Fiindcă societatea nu se schimbă toată odată. Ci așa, om cu om…
    Deci, să dăruim trăind clipa respectivă și-atât. 🙂

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s