She wolf .

M-am gandit mult cum sa incep si cum sa ma exprim… Si sper sa fi ales cea mai buna modalitate.

Mereu am privit despartirea de o persoana draga ca pe o tragedie. Si cred ca asta mi se trage de la pierderea bunicii mele, pe cand aveam doar 8 ani, fara 6 zile. Tin minte ca de luni intregi ne faceam planuri cu privire la aniversarea mea. Deja vedeam un tort mare si multi copii adunati la mine. Dar, nu a fost sa fie. Si inca din clipa in care mi-a spus bunicul ca ” nu mai ai mamaie”, am stiut ca viata mea va lua o intorsatura radicala. Nu mai puteam fi copilul vesel de mai inainte, nu-mi mai puteam permite sa fiu obraznica; trebuia sa fiu responsabila. Si odata cu asta, si cu trecerea anilor, m-am inchis in mine. Am renuntat la zambet,  afisand rareori doar unul fortat, fals. Si mereu m-am bazat pe ideea de a ma bucura cat pot de persoanele de langa mine, fiindca nu se stie niciodata .

Si asa ajung si la subiectul principal.

Am avut in liceu o colega de clasa, tare vorbareata, indrazneata si baietoasa chiar. Imi placea de ea, de felul ei de-a fi. Am avut si neintelegerile nostre intr-o perioada, dar nu am pus la suflet. Si cum se mai intampla de obicei, in ultimul an, am avut ocazia sa o cunosc mai bine, sa descoper ca are un suflet mare. In ciuda problemelor de acasa, ea inca era un copil, ce avea  nevoie de prietenie, de aprecierea celor din jur. Inca am esarfa de la sfarsit de an cu ” R. a ajuns sa te iubeasca”.  Sentimentul era reciproc. Nici nu as fi avut cum sa nu, la cat de lipicioasa e aceasta fiinta.

Dar revenind cu un an in urma, prin clasa a IX-a, draga de ea si-a intalnit sufletul pereche. De ce-mi permit sa spun suflet pereche ? Pai, din clipa in care l-a cunoscut, nu s-a sfiit sa strige in gura mare peste tot pe unde mergea, chiar si de fata cu profesorii, cat de mult il iubeste. Si mereu povestea despre ei doi; despre cum o alinta, cum ii ia apararea in fata tatalui ei, etc. Si-i puteam vedea bucuria si dragostea din privire. Fata aceasta, femeia aceasta isi gasise perechea. Era pur si simplu fericita.

M-am intalnit cu ea, de fapt cu amandoi, prin anul II de facultate. Se mutase cu el, aveau si o broasca testoasa ( din pacate i-am uitat numele) si .. imi placea sa-i vad impreuna. Sotul si sotia. Erau perfecti. Erau, pentru ca anul trecut, el a murit in urma unui accident.

La aflarea vestii, m-am simtit ca si cum ar fi cazut cerul peste mine. Ca si cum mi s-ar fi intamplat mie. Dar cu siguranta durerea ei era mult mai mare. Era cumplit. Mi-a fost si rusine, sau frica, sa o intreb ceva, sau sa o deranjez cu ceva. Am tacut . Intelegeam prin ce trece in acele momente si nu as fi vrut sa-i fac mai mult rau. Deja imi imaginam ca zambetul acelei fete innebunite dupa culoarea verde si fascinata de lupi, avea sa paleasca. I-am simtit durerea si .. pur si simplu nu am vrut sa o deranjez cu parerile mele de rau.

Eu doar atat stiu. Pierderea lui e un pacat mare. Avand in vedere cat de mult s-au iubit acesti doi copii.. Si cat de mult il mai iubeste.. E greu sa exprim in cuvinte.

Stiu doar ca, un lup isi alege un partener pe viata ..

Advertisements

One Comment Add yours

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s