Pushing on .

Am inceput anul prin a ne lua un locsor al nostru. Unde sa fim doar noi doi, nestingheriti si in libertate deplina. El urma sa fie mai aproape de serviciu, iar eu langa el zi de zi . Urma sa fie un vis devenit realitate. Un loc unde trebuiau sa coabiteze doua persoane complet diferite, doua caractere ce se mai ciocneau uneori cap in cap. Dar de fiecare data, iubirea unul fata de celalalt ne unea .

Ca orice cuplu normal, am avut certuri, dispute, neintelegeri. Dar dupa cateva zile, discutam la rece si treceam mai departe. JRzAl5vUlP

De multe ori, in noptile far’ de somn… visam cu ochii deschisi… casuta noastra, incepand de la numarul camerelor pana la mobilier; sa avem o camaruta unde sa punem pe un perete un ecran cat se poate de mare, sa ne facem propriul nostru cinema; visam bucataria mea perfect echipata, iar el propriul lui studio de productie. Ajunsesem sa planuim si doi copilasi. Iar el venise cu ideea ca nu cumva sa avem trei, ca apoi se unesc doi impotriva celui de-al treilea si nu e bine; doi. intai baietel si apoi fetita, ca sa aiba cine avea grija de cea mica, sa aiba cine o apara cand va fi mare.

Visam… ca luna de miere sa o petrecem la munte, ca acolo imi place mie cel mai mult. Si apoi si la mare, ca nici unul nu fusese vreodata acolo, si din curiozitate…. daca nu reveneam inapoi la munte.

Oricat as fi tras de el sa imi spuna cum sau cand are de gand sa faca pasul cel mare, mereu era misterios si-mi spunea ca asta e doar treaba lui. Oricat de sireata as fi incercat sa fiu, sa pot afla detaliile, mereu era in garda, si mereu imi inchidea gura cu cea mai frumoasa replica posibila.

Avem si noi defectele noastre, nu putem fi perfecti. Dar am trecut peste ele, ni le-am acceptat ori am incercat sa le mai ascundem uneori. Acum, ma gandesc ca nu a fost de ajuns.

De multe ori ma gandeam ca el e cel ce nu apreciaza pe cine are alaturi, dar acum.. cand stau si ma gandesc, poate eu am fost cea care nu am stiut sa-l apreciez.

Acum imi dau seama ca l-am sufocat prea mult cu toata iubirea si atentia mea, iar saracul nu a stiut cum sa se mai descurce, cum sa respire.

Poate ca m-am temut prea mult sa nu il pierd, sa fiu nevoita sa imi petrec viata fara el.. incat l-am indepartat fara sa vreau.

I’m a woman, god damn it.

Nu pot fi indiferenta. Nu pot sa ma prefac a fi rece cu persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta.

Am gresit chiar atat de mult ?!

Incet incet incep sa ma obisnuiesc cu ideea ca l-am pierdut definitiv pe omul care m-a facut sa vad iubirea cu alti ochi. Dar, mai am un strop de speranta ca in al 12-lea ceas totul va fi ca inainte, sau mai bine. Si probabil de asta sunt bulversata. Nu stiu ce sa mai fac, cum sa mai fac…

Cred ca e timpul sa ma adun, sa-mi adun toate gandurile si sa incep sa-mi vad de propria viata. Dupa doua saptamani de acum, si nici un semn de reconciliere… e timpul sa ma impac cu gandul ca viata merge mai departe. A fost frumos, foarte frumos .

Advertisements

2 Comments Add yours

  1. Fata de ghindă says:

    cred ca e cazul sa vedem vina fiecaruia daca alegem sa terminam ceva. de unde atata vina doar la adresa ta ? sterge l după ce l citesti, if you want to. dar asta am simtit.

    1. wildrosec says:

      I know 😦 but, what can I do ..

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s