Don’t forget us .

Nici nu stiu cum sa incep.

Ma simt goala, pustie.. Cum spunea o prietena draga mie, “doi ochi goi”.

M-am uitat dimineata in oglinda… aratam de parca nu as fi dormit o luna. Si ca sa vezi, chiar nu am mai dormit de o luna si doua saptamani.i don't know what to do

Cel putin, am trei zile de cand nu mai plang. Si cum as mai putea? Cand omul care reprezinta totul pentru tine te jigneste in cel mai urat mod posibil… cum ai mai putea varsa lacrimi de dorul lui? Si poate ca, nu m-ar deranja cuvintele, in fond.. sunt doar simple cuvinte, spuse la nervi, care nu au nici o legatura cu realitatea. Nu ar avea de ce sa ma afecteze.

Ce ma deranjeaza mai mult ? Ce nu pot eu sa inteleg? Cum poti vorbi astfel cu o persoana pe care atatia ani, sunt 4 ani de zile, ai jurat mereu ca o iubesti , si o sa continui sa o iubesti pana dincolo de moarte? Pe care ai jurat s-o ocrotesti, si ca va fi mereu pe primul loc in viata ta.. De la “esti tot ceea ce mi-am dorit vreodata” la … asta.

Stau uneori si imi aduc aminte de momentele frumoase. Au fost multe, nenumarate… Si usor usor ma cuprinde o neliniste si mai ca ma napadeste plansul.. dar apoi, ca un scut de aparare impotriva lacrimilor, apar vorbele lui. Si totul devine ca un sloi de gheata.

Am locuit in aceeasi casa de la inceput pana spre sfarsit. Prea putine zile am stat despartiti. I-am cunoscut si partile bune, dar si pe cele rele. Le-am acceptat pe toate si l-am iubit pe el. Imi placea uneori ca in timpul unui film, sa-l privesc. Sa-i observ concentrarea, micile grimase ale fetei, zambetul, intristarea, mirarea, indignarea… Zambeam si ma gandeam cat de mult il iubesc, si cat de mult imi doresc sa fiu cu el.

Nu mi-as fi imaginat vreodata ca o sa ajungem in acest punct. Aveam certuri, dar mereu le depaseam si mereu imi spunea “oricat de tare m-ai enerva, oricat de tare ne-am certa, nu am sa te mai las niciodata”. Lies..

Si il credeam. Pentru ca imi doream sa fie adevarat.

Inca sunt un copil naiv si nu o sa ma invat minte niciodata. Ma atasez greu de oameni, iar cand o fac, ma implic cu totul. Si astept ca si ei sa faca la fel la randul lor. te voi iubi mereu,neconditionat

Iar asta e cea mai mare greseala, nu?

Stau uneori si ma uit la inelul pe care l-am primit anul trecut, la aniversarea celor trei ani impreuna. Am slabit in luna aceasta cat nu am reusit in 10. Iar acum, inelul imi joaca pe deget. Ma tot uit la el si inca nu vad un motiv pentru care sa mi-l dau jos. In ciuda tuturor celor intamplate, imi aminteste ca nu demult eram fericiti. Ca uneori imi verfica mana, sa se asigure ca il port. Si bineinteles ca il purtam; mereu am fost mandra cu el si de el. Acum, e doar o amintire.

Nu imi pot da seama daca e una placuta ori neplacuta. Au fost atatea surprize, momente si zile de vis…Dar cuvintele lui au pus totul intr-o ceata greoaie.

Sunt total bulversata si cu siguranta nu mai gandesc logic.

De doua lucruri sunt absolut convinsa:

  1. nu voi mai avea incredere intr-o alta persoana prea devreme
  2. am impresia ca acel trandafir s-a ofilit; pana la urma, si plasticul… cat sa reziste ?

Inca ceva. Stiu ca mereu il voi iubi. Oricat de mult am incercat sa imi ingradesc toata durerea, sentimentele… nu pot sa uit.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s