Wandering .

Am promis ca am sa tac. Ca am sa tac si nu am sa mai spun nimic despre ce e in sufletul meu. Am incercat sa-mi adun gandurile si sa le-nchid. Dar dracoasele au sarit gardul, sau au iesit prin gaura cheii, nu stiu cum sa-mi explic. Ideea e ca nu imi dau pace. Se zbantuie toata ziua prin mintea mea si din cand in cand ma mai ghiontesc ” Hei, ti-aduci aminte cand…” .

Afurisitele.

Ma fortez sa uit. Am incercat sa ma fortez sa uit de tine, de noi. Am facut tot posibilul sa ma fortez sa incep dimineata cu un zambet si un gand bun. Dar cu trecerea orelor, cand ajung acasa in pat, izbucnesc in plans.  Adorm plangand. Ma trezesc de doua trei ori pe noapte, ca si cum lipseste ceva, ma prefac ca nu stiu despre ce e vorba, iar apoi adorm la loc.

Durerea e acolo. S-a acutizat. Incerc sa o ignor. O las sa-si faca damblaua, oricum alta solutie nu am.missing you

O singura idee nu mi-a dat pace in ultimele zile. Cum de s-a ajuns aici? Eram… perfecti impreuna.

Am avut un inceput mai ceva ca in povesti. Eram in stare sa ma laud la toata tara cat de frumos ne-am intalnit si.. cum am ajuns sa te iubesc. Dintr-o joaca. Dintr-o intamplare.

Culmea, si asta ma roade pe dinauntru .. mi se parea normal, firesc, sa te iubesc.  Inca dupa primul sarut, am simtit ca te cunosc de o viata, desi inainte de asta nu stiam nici numele tau, nici nimic. Simteam ca locul meu e langa tine. Ma puteam purta natural, fara sa ma prefac, puteam fi eu insami cu tine. Si mereu te-am lasat sa te manifesti liber, nu voiam sa fii altcineva decat tu insuti. Te iubeam mai mult pe zi ce trece. Eram si sunt constienta de toate defectele tale, dar le acceptam. Stiam ca in adancul sufletului tau … mai conteaza?

Langa tine, impreuna cu tine, ajunsesem sa cred ca as putea cuceri lumea, ca nimic nu ne-ar putea sta in cale. Cu tine, indiferent unde as fi fost, ma simteam acasa. Ma simteam in siguranta.

Totul era de parca ar fi fost scris ca noi vom fi impreuna pentru totdeauna.

Nici tu, nici eu, nici nimeni, nu poate intelege legatura pe care am avut-o noi doi. Si nimeni nu o sa banuiasca cat de mult te mai iubesc inca.

Am preferat sa cred ca suntem versiunea lui Chuck and Blair; Blair and Chuck, doar ca putin adaptata: XS and Camy; Camy and XS. Am sperat mereu ca intr-un final, vom fi ca ei, o familie. Ca vom putea trece peste orice obstacol, oricat de greu ar fi. Iubirea adevarata, sincera, mereu invinge. Oricat de sucita, bolnava, complicata ar fi. Dar probabil doar in filme si in carti se intampla asa. Si in imaginatia mea.

Mi-am imaginat cam multe. Am o imaginatie bogata. Si sunt si putin naiva.

Am crezut mereu in vorbele tale frumoase, in promisiunile pe care mi le-ai facut. Am luat fiecare cuvintel al tau, l-am pus in rama si-asteptam cu nerabdare ziua in care toate vor deveni realitate.

Dar ma tem ca astept degeaba. Au fost doar simple cuvinte pentru tine. Ce vina ai tu ca eu te-am adorat atat de mult?

Mi-a zis o femeie azi, asa.. din senin.. “oricat de mult te-ar iubi un barbat, niciodata nu ai sa fii tu pe primul plan. Niciodata nu o sa contezi tu mai mult decat persoana sa.”

M-am uitat ciudat la ea, dar nu am apucat sa ii spun nimic ca a si plecat.

Sunt total data peste cap. Sufletul meu e bucatele. Mintea mi-e imprastiata si bantuita de amintirile cu tine, cu noi.

Nu vreau sa te uit. Te iubesc prea mult. Vreau doar sa nu ma mai doara sufletul. Vreau sa…

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s