Thank you .

Ma astept la foarte putine din partea celorlalti in ultima perioada. Nici inainte nu imi faceam mari sperante, dar de cand am vazut ca nici de la cel pe care-l considerai pana mai ieri jumatatea ta nu poti sa ai mari sperante… hm.

Deci cand mi-a spus prima data ca marti sau miercuri o sa treaca pe la mine, sa-mi iau pedeapsa cuvenita pentru episodul cu pastilele, am zis OK, te-astept cu o tava de prajituri in cuptor si-un ceai de fructe. Dar a fost doar asa, din politete. Nu mi-am facut mari sperante.

Asa ca miercuri la amiaza, cand am vazut doua apeluri pierdute (telefonul il tin pe silent, mai putin stres) am avut o senzatie ciudata. Au uitat cam toti de mine. Acum istoricul contine doar apeluri din partea familiei sau agentilor de distributie. Bineinteles, odata cu despartirea, se impart si prietenii. Eu am ramas cu mai putini, dar ii consider cei mai importanti.

Cand treci prin cate am trecut eu, cand esti o fire asa sensibila cum sunt eu… vezi altfel lucrurile, viata, oamenii din jur. Si chiar nu ma mai astept la nimic, nimic bun.rfty

Cand l-am vazut venind, ma simteam un pic entuziasmata. As fi vrut sa-i arat tot. Tot ce-i al meu si ce ma defineste. Locurile in care imi petrec timpul in fiecare zi. Oamenii a caror fete ma dispera zi de zi. Voiam sa ii arat viata mea, de aici. Departe de locul unde am trait jumatate de an, de mediul in care ma cunoscuse prima data. Probabil, as fi vrut mai mult sa ii demonstrez ca nu sunt un om rau, ori lenes, ori o persoana ingrozitoare. As fi vrut sa-i arat cine sunt eu cu adevarat, cea fara masca.

De ce? Pentru ca am prins o oarecare incredere in el. Mi-am pastrat acel 3%, cum m-a invatat totusi…

E ca si cum am nevoie sa arat lumii… nu. De fapt, doar persoanelor care consider eu ca merita, am nevoie sa le arat ca nu sunt cum spun altii ca sunt; cum spune el ca sunt ori cum las uneori sa se vada ca sunt. Nu am fost niciodata o persoana lipicioasa, si nici nu par sociabila la prima vedere. Nu pot si nici nu cred ca vreau sa arat asta.

Dar odata ce ma simt atasata de o persoana, odata ce prind incredere, lucrurile stau altfel. Din pacate, trebuie sa invat sa impun si o limita. Ma ghidez prea mult dupa ce-mi dicteaza inima si ajung sa sufar.

Din pacate era pe fuga, si nu a stat prea mult. Dar pentru mine a insemnat mult gestul lui. Nu avea nici o obligatie, absolut nici una. Probabil, daca ar fi avut timp, i-as fi spus cat de greu imi este sa ma lupt cu mine, cat de fara sens imi pare totul, cat de ciudat e sa simti ca mori pe dinauntru… incet-incet, in fiecare zi, putin mai mult.

Mai bine ca nu i-am spus. Nu vreau sa ma mai plang nimanui. Nu vreau sa cersesc mila. Am sa zambesc de-acum chiar daca ma doare.

Pot doar sa mai spun, multumesc, prieten drag ! Multumesc din suflet ! Nici nu stii cat de mult a insemnat simplul tau gest.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s