Blood flow .

Probabil eram singura nebuna de pe strada ce statea afara pe asa o vreme.

Dar era atat de bine, racoare… dupa atatea zile in care am crezut ca o sa ma sufoc in somn.

Ca sa nu mai spun, de la atatea caldura, pana si lighioanele au luat-o pe aratura. Acum doua seri, m-am trezit pe la 3 de noapte dupa ce ma saturasem de tipat ” termina, ma! du-te si dormi! lasa-ma..” , crezand ca Max vrea afara   ( Max fiind noul meu catelus, il am de cateva zile si inca incercam sa ne acomodam unul cu celalalt). Dar odata ce-am auzit un falfait de aripi, nici acum nu imi pot imagina cat de repede am zbughit-o afara din camera. M-am ascuns dupa usa si-am aprins lumina. Ce sa vezi, un liliac. Am crezut ca lesin. Presupun ca bolul cu apa lui Max l-o fi atras inauntru – liliecii beau apa, nu? -, desi nu stiu cum a reusit sa intre, fereastra fiind doar intredeschisa . Eram pregatita sa ma dau batuta si sa imi continui somnul in alta camera. Dar, eram prea panicata si l-am trezit pe fratemiu. Ce bine e sa ai un frate, jur. In 5 minute eram inapoi in pat, cu geamul inchis, televizorul deschis – ca sa nu ma simt singura si sa vad ce misca prin camera – si incercam sa nu ma gandesc – desi o faceam – ” daca imi intra dihania in par ?”

Iar acum, ma bucuram la maximum de schimbarea brusca a vremii.

Se adunasera norii si se cam intunecase afara… dar nu e ca si cum nu s-ar mai fi intamplat asta si plecau fara ca macar sa ude pamantul. Insa acum a inceput un vant puternic, indoind toti copacii in calea lui si starnind rafale de praf; apoi au inceput sa cada stropi de ploaie cernuti ca printr-o sita rara. Nu a durat mult si ploaia s-antetit atat de tare incat nu mai puteai vedea nimic la doi metri in fata. Gheata si-a facut si ea simtita prezenta pentru cateva momente, destul cat sa distruga gradinile.

Era magnific. O imagine de nedescris. Asteptam de mult o ploaie ca aceasta. Era ca si cum erau puse in scena toate emotiile si trairile mele din ultimul an. Ma simteam eliberata, razbunata. As fi vrut sa ies in ploaie si sa infrunt vijelia   ” Hai, arata-mi ce poti ! ”

Ma uitam fascinata si ma bucuram de fiecare fulger, la auzul fiecarui tunet ma treceau fiorii… As fi vrut sa fiu in locul ploii ce lovea nervos pamantul, in locul vantului ce ingenunchea totul in calea sa… Ramaneam pur si simplu fara respiratie. Si imi placea. As fi vrut sa dureze la nesfarsit.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s