Bullet train .

There is a quote somewhere that says ” Not every situation needs your reaction”.

Deci, nu orice situatie, problema ce se iveste la un moment dat are nevoie de reactia mea. Unele lucruri vin si pleaca atat de repede cum au si inceput. La fel si unii oameni .

Am invatat – greu, cu timpul – sa raman indiferenta . Nepasatoare ar fi cuvantul potrivit. Stiu ca uneori ma mint singura in ceea ce priveste pozitia mea fata de unele evenimente, ca de fapt incerc sa par cool and chill, with a little bit of that “resting bitch face” syndrome,care ar trebui sa ma fereasca de a face riduri…

Am ajuns la acea etapa in care imi sortez prietenii mai atent decat m-as fi gandit vreodata ca o voi face. Am inceput sa nu mai iau in calcul numarul lor, caci apoi probabil ar da de banuit… Acum ma bazez mai mult pe calitatea, si pe calitatile lor. Nu mai vreau cantitate pqgEWK48VZ, o gloata de persoane in viata mea. Nu vreau forfota, galagie. Pentru ca majoritatea se comporta ca intr-o statie de tren, ca intr-o gara; toti vin si pleaca. Coboara atunci cand au nevoie si apoi asteapta momentul potrivit in care le soseste trenul si pleaca impreuna cu o bucata din mine. Unii o fac intr-un mod elegant, altii pe furis…

Si am obosit. Am obosit sa mai tolerez asemenea situatii. Nu mai am energia necesara pentru a reactiona corespunzator.

Stateam si ma gandeam ca mai sunt doar doua saptamani. Fix doua saptamani, incepand de ieri, pana la ziua in care voi implini 25 de ani. Un sfert din viata, sau cum prefer eu sa spun, jumatate din viata, luand in considerare ca abia ma vad ajungand la 50.

Astept ziua aceasta cu atat de mult entuziasm dar si cu atat de multa teama. E cam “fifty-fifty”. Nu mi-e frica de numar, mi-e frica sa nu ma pierd pe mine insami pe parcursul acestei calatorii.

Cat de fucked up poate suna asta? Nici nu cred ca am realizat pana acum cine sunt si ce vreau, dar de un lucru sunt absolut sigura: stiu ce nu vreau.

De la inceputul anului am planificat si organizat tot acest “eveniment”in mintea mea. Mi-am facut rezervari, le-am anulat, le-am facut iar.. am strans banuti, i-am cheltuit… mi-am facut lista cu acele cateva persoane care vor fi langa mine.. Unele m-au “abandonat” pe parcurs, intrand “the real life” pe fir,  job and stuff like this..

Ceva imi spune ca anul acesta nu va mai fi la fel ca cel din urma… Am lasat persoane dragi in urma, iar altele m-au lasat pe mine in timp ce isi croiau drum spre o viata mai buna alaturi de cei dragi. Dar nu le condamn. Ma bucur pentru ele, le urez mult noroc si le anunt ca eu sunt tot aici, in caz ca .

Da, nu va mai fi la fel de special ca atunci. Sunt al naibii de constienta, probabil si din cauza aceasta ma tot razgandesc mereu.

Poate ar fi mai bine sa stau acasa, singura, linistita, citind o carte si savurand un pahar de vin… Dar, peste ani, oare asta vreau sa imi amintesc despre ziua mea de nastere ? Dar totodata, nici ametita, cu zeci de sticle intr-un club, inconjurata de persoane care nu dau doi lei pe cine sunt eu, ci doar au venit pentru bautura moca.

So, cum am sa impac toate acestea?

Advertisements

7 Comments Add yours

  1. Paula says:

    Simplu. Te bucuri de persoanele care îţi sunt pe plac şi sunt în viaţa ta la acel moment, de prezent, nu e niciun bai dacă mai târziu nu vor mai fi în viaţa ta. Numărul oamenilor din viaţa noastră e irelevant. Că sunt mulţi sau puţini nu contează, ci doar să rezonezi cu ei. Aşa e viaţa, oamenii vin şi pleacă, nu se moare din asta, te asigur, nenumăraţi oameni au plecat din viaţa mea. Amintirile frumoase rămân, chiar dacă acea persoană nu mai face parte din viaţa ta. Eu una îmi ţin inima deschisă şi nu mi-e teamă să mă arunc cu capul înainte ori de câte ori dau de un suflet pe placul inimii mele. Am suferit de fiecare dată când unul dintre oamenii dragi mie au decis să plece din viaţa mea sau eu am decis să mă îndepărtez de ei, dar m-am vindecat şi am dat de oameni şi mai frumoşi. Asta e mersul vieţii şi e okay aşa cum e. Iar fără oameni nu putem trăi, nu suntem făcuţi să fim singuri, fără oameni în jurul nostru, asta e firea noastră umană.

    1. wildrosec says:

      Tu mereu faci totul sa para atat de simplu ❤ :* Hai sa te muti la Iasi :))

      1. Paula says:

        E simplu. Pentry mine, acum, după multă suferință, am ales calea inimii și să fac ce simt, cu riscul de a suferi. Asta e viața.

      2. Paula says:

        Cred foarte mult în a face ce simţim. Asta mi se pare cea mai mare bucurie în viaţă, să facem ce simţim, cu orice risc. Cine ştie, dacă voi ajunge vreodată prin Iaşi cu drag te voi vizita.

      3. wildrosec says:

        de-asta te iubesc eu pe tine ❤

      4. Paula says:

        Hai că-ţi trimit iubire înapoi! Te îmbrăţişez, C! Şi o primăvară de poveste îţi doresc!

      5. wildrosec says:

        Multumesc :* :* :* La fel si tie :* ❤

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s