Christmas day .

E ca si cum asupra mea se aruncase un blestem. Cine știe când sau de către cine.

Anul acesta chiar nu eram in dispozitia necesară pentru a sarbatori Craciunul.

Totul era o rutină: muncă, somn, acasă, cursuri, muzică, filme.

Chiar și certurile la telefon cu V. faceau parte din ea. Mi se părea ciudat dacă treceau 3 zile fără să sune și să țipe la mine.

In ultimele zile, mă trezeam dimineața și o ajutam pe mama la bucătărie. Mi s-au încredințat prăjiturile.

Dar, față de ceilalți ani, nu mai aveam entuziasmul necesar. De data aceasta, le făceam pentru că trebuia, nu pentru ca voiam.

Ajunul fu unul banal. Pe lângă mersul la liturghia din Ajunul Crăciunului, primitul colindatorilor, discuțiile cu V., nu se mai întâmplă nimic special.

Încă mă gândeam dacă să accept să mă împac, doar… de dragul de a nu fi singură? Era inadmisibil.xdkagkbcny

Apoi, in prima zi, spre seară, m-a lovit blestemul, poate mai mult decat de obicei.

Veneau musafirii,  cu copii mici, cățel și purcel. Dezastru, asta însemna.

Nu aveam de gând să iau parte. Așa că am coborât sa il iau pe Max, cățelul meu, la mine in cameră. In ultima lor vizită, copii l-au chinuit atât de mult încât cu greu l-am convins sa iasă de sub mașină.

Dar de data asta, Max nu arăta bine. Nu mai pot intra in detalii, chestia e că, în două ore, l-am pierdut. Două ore am stat lângă el, încercând să il fac bine, dar nu am reușit.

Am ieșit plângând, că nu îi pot alina durerea, nici nu știam ce patise de fapt… Iar in clipa aia, cât am iesit, si-a dat ultima suflare in mâinile fratelui meu.

Mai bine nu aș fi plecat.

Nu știu alții cum sunt, dar țineam enorm la sufletelul acesta mic. Nu aveai cum să nu îl iubești.

Crăciunul meu fu ruinat complet.

Timp de 3 zile nu am dormit și plângeam din orice.

Greu mi-am revenit.

Anul nou.

Să mulțumesc pentru că am ajuns până aici. Să mulțumesc pentru că am reușit sa-mi îndeplinesc unele dorințe puse la cumpăna dintre anii ce tocmai trecuseră.

Să urăsc faptul că l-am pierdut pe Max. Acasă nu mai e la fel fără el. Nu mă mai așteaptă nimeni când mă trezesc dimineața, când vin de la muncă… nu mai am cu cine împărți chipsurile când citim seara in pat… nu se mai gudura nimeni pe lângă mine ca o pisică.

E liniște. E liniște și doare.

“O să-ți cumperi altul”, îmi venea sa îi scot pe ușă afară.

Max al meu nu era orice câine, nu poate fi înlocuit.

Max al meu era special. Era iubit.

Anul Nou…

Nu am avut chef de nimeni și nimic.

L-am petrecut acasă, în pat, uitandu-mă la filme.

Dorințe pe anul acesta?

Nu. Doar să îmi pun ordine în viață și în gânduri.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s