It wasn’t me .

23 decembrie 2016

– Pot sa vin pana la tine?

– Nu te-am oprit niciodată… Dar de ce vrei sa vii? Ți-am mai spus, nu are rost. Știi ce vreau iar tu nu esti dispus sa imi oferi.

– Iar incepi? Ma intorc.

– Bine.

Am închis. Sună inapoi.

– Dar de ce e închis, tu?

In timp ce vorbea ii observ mașina parcand in fața cladirii.

Cu aceeași nonșalanță, cu același aer de Narcis cu care a venit mereu aici il văd pășind înăuntru. w9a3pswiqw

– Dar ce faci, tu?

– Lucrez.

– E frig aici. Ai dat si tu drumul la căldură, știind ca vine bărbatul tău?

– Nu am așa ceva. Și nu.

Încercam sa mă mențin fermă pe poziție, sa pastrez o atitudine oarecum indiferentă; și o distanță de cel puțin trei pași de el.

Se aseza pe scaunul meu.

– Îți era dor de mine?

Zambea. Era plin de incredere, știa răspunsul prea bine, dar voia sa ma audă spunându-i.

Nu am vrut sa ii acord satisfacția.

– Ce vrei de la mine, până la urmă? De ce ai venit? îmi fixez privirea asupra ochilor săi, dar mă pierd. Se uita la mine zambind strengareste.

Mă prinde de mână și mă trage spre el.

– Hai și mă strânge in brațe, știu că asta vrei de fapt…

Încerc să scap din stransoarea lui.

Se ridică și se pozitioneaza in fața mea.

– Nu mă pupi? Știu că vrei, ca abia astepti.

Își apropie fața de a mea, încearcă să mă provoace, crezând că voi reacționa. Îmi păstrez calmul. Vede ca nu îi merge jocul, mă pupă forțat. Se retrage zâmbind.

– Ce vrei V., de fapt?

– Cum ce vreau? Nu știi? Vrei să îți spun direct? N-ai sa vezi.

– …

– Vreau să ne împãcãm, bine? Bun așa? Esti multumita?

– De ce? Nu e ca și cum ai fi schimbat ceva in luna asta. Nu ai avut curaj sa vii măcar o dată să ma vezi.

– Am încercat o dată. Am urcat până in dreptul bisericii, dar m-am intors. Nu voiam sa cad de fraier.

– V, de ce mai incerci? Ai fost cu alta, gata. S-a terminat.

Râde.

– Nu am fost cu nimeni. Mi-am adus aminte că ai spus odată cum ca nu accepți asta, și am vrut doar să te enervez. Să văd cum reactionezi.

Mă prinde de buzunarul jeans-ilor și mă trage spre el. Încearcă. Rămân pe loc.

– O să se rupă, imi spune zâmbind.

– Mă descurc. Am paltonul cel lung cu mine.

Se ridică el și mă sărută. Kind of. Îl muşc de buză.

– Deci nu vrei?

– Nu. Nu mi-a convenit cum era înainte, nu vreau să mă intorc.

Se ridică enervat si pleacă.

Bluffing. Il cunosc.

Ii sună telefonul.

“Da, te anunț când ajung. Mai dureaza. Sunt la prietena mea (mă uit mirată spre el), mă rog, fosta. Dar ne impacam noi in seara asta.”

Se intoarce.

– Nu mai am benzină. Dă-mi 200 lei. Pentru benzină! Ca să vin si mâine. Știu că o să vrei să mă vezi și mâine.

– Mâine e Ajunul.

– Păi da. Vin, dar nu pot să stau mult. Ne vedem juma’ de oră, imi dai cadoul. Știu că mi-ai luat. Apoi, în primele două zile  petrec cu familia, sa nu ma cauti, vreau sa beau linistit; dar in a treia zi sunt al tău.

– Aha. Cadoul meu? Ca tot vorbim de cadouri…

– Nu, eu nu-s cu așa ceva. Deci să nu te aștepți vreodată. Nu-mi place.

– Aham. Vrei să primești, dar nu sa si oferi. Am înțeles…

– Hai, imi dai?

– Ce?

– Banii pentru benzină.

– Nu am.

-Știu că ai. Carmen, tu îți bați joc de mine? Eu cu ce mă intorc acasă? Dacă rămân fără și rămân cu mașina în câmp?

Nu vorbeam. Îl ascultam. Il priveam detasata cum gesticuleaza si tipa. Vreau o viață lângă cineva care nu e dispus să ofere, doar sa primeasca? Și nu numai. În privat e mereu obosit, nici acolo nu e dispus sa ofere. De mana sau de brat nu am voie sa il tin, nu ii place. Limbajul? Lasă de dorit. La nervi? Mai rău. Responsabilitate? Nu. Siguranță? De nici un fel. Posibilitatea ridicării mâinii asupra mea, din nou? Cu siguranță. Să vorbesc liber si despre orice cu el? Nu. Ori nu are timp, ori nu înțelege, ori interpreteaza greșit și are impresia că il iau peste picior. Mereu va trebui să calculez bine înainte să vorbesc pentru a nu-i răni orgoliul, la care ține atât de mult.

– Carmen, gândește-te bine.

Tac.

– Bine. Crezi că stau să îți bați joc de mine…

Pleacă, trantind ușa în urma lui.

Se urcă in mașină. Mă sună “Gândește-te bine.” Tot nu. iqukrvv7lw

Pleacă. Două străzi departare. Sună. Răspunsul rămâne nu.

“Să nu mă mai cauți, sa nu ma mai suni niciodată. Promiti?”

Da. Apelurile continuă timp de două ore. Hot and cold. Da și nu.

Ajunsă acasă de o oră, mă bag in pat. Primesc mesaj. “Te iubesc .”

Si eu, prea mult chiar; dar nu conteaza. Nu vreau sa traiesc astfel. Nu răspund.

Peste 30 minute mă sună.

-Nu ai primit mesaj?

-Nu. Ce mesaj?

-Cum să nu? Imi arată că e livrat.

– Hai că mai verific. Inchid.

Mă gândesc bine ce să fac, cum sa procedez.

“Demonstrează. Schimbă statusul relației de pe facebook, include-mi numele. Fă asta și va fi bine.”

Da, știu, e copilaresc. Dar știam că e ceva ce nu va face. Ever.

Sună.

– Ti-am spus ca nu o sa fac asta.

-Eu asta vreau. Ia-l ca pe o alternativă a cadoului meu de sărbători.

-De ce insisti? Nu am avut niciodată și nu am să pun.

-Nici măcar de dragul meu?

-Ți-am spus ca nu fac asta. Orice altceva, dar nu asta.

-Altceva nu vreau.

Si-am încheiat convorbirea.

Mereu mi-a lăsat impresia că, de ar face “pasul” acesta, îi scade bărbăția (ca să nu spun altfel), ar pica de fraier in fața băieților, ar parea “ținut sub papuc”.

În Ajun, a sunat din nou. Convorbiri încheiate brusc, închis in nas, telefonul suna continuu.

Eram intr-un cerc, vicios as putea spune și eu îi țineam isonul. Voiam si nu voiam. Il voiam, dar nu asa.

– Nu fac asta. Preferi să faci sărbătorile singură?

– Da.

Merry Christmas !

Partea I

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s