Inner demons .

Pentru că am încercat, chiar am încercat.

Să ies din zona mea de confort, din fortăreață, să mă expun… e ceva ce nu aș fi făcut în mod normal.

I said “Fuck it” și-am stins lumina în urma mea.

Cu un curaj mânat de inconștiență și curiozitate, inima tresãltând de emoție… Cu un strop firav de speranță, că poate de data asta e cu noroc.

Urăsc să joc jocuri prostești, să mă prefac, să pretind că sunt altceva decât ceea ce sunt. Obosesc. Obosesc să mint. Și dacă trebuie să mint, înseamnă că nu merită. Și daca nu merită, îmi pierd interesul de a mai deschide gura și de a vorbi. Pentru ce atâta trudă? Să impresionezi? Pe cine și de ce?

God knows that I’m not perfect. But who is?

Starea mea diferă de la o zi la alta, de la o persoană la alta. Pot fi încântătoare, timidă, arogantă, încrezătoare, amuzantă, pot fi al naibii de multe lucruri. Dar mă feresc de penibil. Mă feresc de el mai ceva decat de dracu.

Îmi plac discuțiile sincere și directe mai mult decat orice altceva. Pune-ți sufletul pe tavă în fața mea și-ți promit că vei gasi în mine un prieten cum nu ai mai intalnit.

Ceea ce-mi oferi, vei primi înzecit.4ertg5

Dar discuțiile pe un ton formal, ca și cum ai arunca trei boabe de grăunțe la găini, doar să te afli și tu in treabă; ce e asta?

În astfel de momente simt cum mi se închid ochii, mă doare spatele, încep să casc și am nevoie disperată de a pleca spre casă. Pentru că efectiv îmi pierd timpul.

Iar în timpul meu liber, care e prețios și rar de-asemenea, prefer să fac ceva ce îmi place, prefer să învăț, să îmi dezvolt mintea și imaginația. Nu să-l irosesc stând în preajma unei cești goale de cafea, ca tu să te uiti la mine și să mai scuipi doua trei cuvinte. Ce, n-ai mai văzut opere de artă?

Nu mă deranjează să ascult. Ador să ascult oameni ce vorbesc despre ei, despre hobby-urile, trăirile și emoțiile lor. Despre ce au iubit în viață și ce le-a facut șira spinării să tremure de teamă, de emoție. Îmi plac poveștile de viață. Sunt unice, originale. Să le vezi sclipirea din ochi și strălucirea de pe chip când vorbesc cu atâta pasiune, emoție…

Să aflu, să descopăr, să îmi imaginez… Îmi place să ajut, să sprijin, să aduc bucurie în viața celor dragi mie.

Dar am obosit să mă ascund.

Să mă ascund în spatele unui zâmbet dintr-o poza frumos colorată.

Oricât de frumos ar fi, oricât de frumoasă m-ar face să par, aia nu-s eu.

“Esti mai frumoasă când zâmbești.” îmi scrisese profesorul de filosofie într-a XII-a.

Nu pot zâmbi ca o idioatã în fiecare moment din viață.

Dar pot zâmbi pentru două secunde într-o poză. Ironic.

Și asta ca nu cumva să uit cum arată chipul meu cand sunt fericită.

Dacă o sa mai fiu, în clipa în care o să fiu. Pentru că în poză nu sunt. Doar par.

De multe ori, în spatele ei se ascund lacrimi și o frânturã de pozitivism “Am să pot! Trebuie!”.

Am obosit să tot încerc sa impresionez. Să-i fac pe alții să se simta bine în pielea lor, pe când la mine…

Oameni care nu știu decât să aprecieze cu ochiul, prin filtrul intereselor lor…

Care nu pot trece de bariera aspectului fizic.

Pentru că timpurile în care trăim acum sunt conduse de tot felul de operații. Bisturiu, seringã…

Pentru că nu mai știm să apreciem lucrurile mici, detaliile care contează, care ne fac unici.

Nu.

Preferăm tot ce e la moda, tot ce se poartă.

Și se poarta fals și tras la indigo.

Nu o dată am întâlnit persoane, care aș fi putut jura că sunt identice.

Tras la indigo.

Buzele pompate, sânii luați din catalog, același make-up, aceleași haine, aceeași greață în privire de zici că s-au născut într-un castel, nu la țară, într-o casă ce stă să crape. Și te privesc de sus, pentru că au țoale de firmă, Dumnezeu știe cum obținute, dar ele au și tu n-ai.

Pentru că vând o imagine, se vând pe ele, vând un stil de viață pe care nu și-l permit.

Consum de status.

tyujfc

Doar că încerci să întreții un status pe care nu-l ai.

However, am deviat mult de la subiect.

Suntem atat de superficiali și e pacat.

Eu una, de ceva timp m-a rapus oboseala.

Am obosit să mai incerc a impresiona, a fi pe placul altora. La ce bun?

Se împlinește un an și 4 luni de cand m-am apucat să-mi mențin un stil de viață mai sănătos, să fac mișcare, să citesc mai mult, toate pentru mine.

Să mă dezvolt.

Încerc să mă bucur de fiecare experiență, de lucrurile mici, de oamenii din jurul meu care mă iubesc și mă acceptă așa cum sunt eu. Imperfectă.

Nu pot să mint și să nu afirm că am și suferit în momentele în care nu am putut fi destul, ori ce trebuie pentru cineva. Pentru că uneori mai ajungi să te simti și astfel.

Pentru că ștacheta e întemeiată pe niște principii absurde și superficiale, pe care eu nu le pot atinge. Sau poate că nu vreau, și astfel am de pierdut. Mereu și din nou.

Dar mi-am revenit. Cei dragi mi-au fost alături și mi-au ridicat moralul, chiar și atunci când era la doi metri sub pământ.

“Dacă nu te vor, nu sunt ce trebuie pentru tine.”

Poate, poate nu.

Dar viața e mult prea scurtă pentru a-mi face mereu astfel de griji.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s