Equal .

“Be that strong girl that everyone knew would make it through the worst, be that fearless girl, the one, who would dare to do anything, be that independent girl who didn’t need a man; be that girl who never backed down.”

“Toți sunt niște imbecili.”

Oare? Să fie atât de simplu? N-aș crede. Poate, doar cei pe care îi aleg eu.

Să am gusturi proaste? Ori doar m-am obișnuit cu gândul că spre final toți se dovedesc a fi la fel, așa că măcar ambalajul să fie mișto.

La început se dau peste cap, să îți demonstreze că ei sunt ăl de îl visai tu când erai mică, că nu sunt ca restul, că îți vor face viața să semene a poveste și că… au o pilă (autocorrect-ul) de aur și vor da cu tine de toți pereții (de plăcere, cică).

And I’m like: “Laudă-mă, gură…”🙄

Am citit în ultimele săptămâni prea multe materiale despre dezvoltarea umană.

Și am început să mă gândesc aiurea în timp ce aproape că îmi dadeam duhul pe banda de alergare. Gen, pe pilot automat.

Dacă totuși e vina mea? Că îi aleg prost? Și că totul se trage, evident, din copilărie.

Big announcement, am crescut pe baza teoriei și practicii “bătaia e ruptă din rai”.

Acum nu știu să spun dacă mi-a prins bine sau nu. Ideea e că nu m-am întins cu tot județul și că nici cu burta la gură nu am venit acasă (teama fiecărui părinte). Am fost educată așa cum au știut mai bine, gen “Să nu ne facă de rușine, că altfel e vai și-amar.”

Bun. Asta-i gata.tCymHmKNQa

Partea proastă. E o chestie mică, ce de fapt pare a fi mare problemă, și mai exact, stima de sine.

Nu prea există, sau e foarte mică.

Nu să fii cu nasu’ pe sus, dar nici altceva. Pentru că mereu va fi cineva mai bun, mai frumos, mai deștept decât tine. Pentru că tu nu ești mai special.

Pentru că nu am putut fi vreodată mai bună decât eram ieri sau acum o săptămână. Mereu am fost mai puțin decât cutare.

Mi s-a implementat ideea că mereu trebuie să mă compar cu altcineva, că mereu va trebui să depășesc pe un altul.

Niciodată să mă autodepasesc. Nu auzisem de existența acestui termen.

Și e obositor, mereu să încerci să fii copilul perfect pe care și-l doresc, mereu să nu te vezi îndeajuns de bun.

Iar mai târziu, să ajungi să urăști imaginea din oglindă.

Nu spun că m-am mulțumit cu bărbații ce mi-au ieșit în cale până acum.

Nu mulți și nu oricare, pentru că… oare ar fi de acord? Oare i-ar place? Oare l-ar accepta?

Și poate că deși nu era, inconștient, încercam să îi fac încet încet pe placul lui.

De ce? De liniște. Pentru liniște.

Ca măcar la capitolul acesta să spun că am făcut ceva bine, că am ales bine.

Mai nou, cred că mi-am dezvoltat și un tipar. Și încerc să mă descotorosesc de el. Muncă grea.

Greșeala, greșelile mele… obișnuită fiind cu unele lucruri, le-am tolerat ori nu le-am mai acordat atenție după un timp.

“Violența, agresiunea verbală e doar un produs al nervilor pe moment. Vor trece și își va cere iertare.” O bruscare, o prindere mai dură a brațului, nu au efect. Am trecut și prin altele mai rele, right? Dar când e vorba despre el, în afara șocului că a îndrăznit să recurgă la asta, fața mea e senină. Nu e ca și cum simt vreo durere. E doar amorțeală și nevoia urgentă de a ieși din situația respectivă.

N-am nevoie. Când din gelozie ajungi la violență fizică, deja e semn că trebuie să fugi. Să uiți.

Dar stăteam. Stăteam până în momentul în care eram convinsă 101% că nu merită. Unii se miră când povestesc, cum de am putut rezista. Adevărul e că sunt doar fizic acolo, ca și cum aș privi de undeva de la balcon și nimic nu mă afectează. Deși mă mint singură, așa am învățat, am crescut adoptând metoda aceasta.

Nu suport să fiu atinsă. Mereu am garda sus, mereu am reflexele pregătite. Era să îi lipesc una unei colege de facultate doar pentru că m-a atins pe umăr, încercând să îmi comunice o temă, something.CdawBhP5eW

Nu permit ușor să intre cineva în viața mea. E un proces lung de conștiință pentru mine. Dacă se dovedește o altă experiență proastă? Nu mai pot trece iar prin procesul acela chinuitor de ștergere a amintirilor.

Și deci, da, o fi vina mea, pentru că nu voi fi niciodată îndeajuns de bună sau doar îndeajuns. Atât.

Nu, n-am nevoie de prinți să încerce să mă salveze.

Nu trăiesc pentru astfel de povești.

Eu sunt singura care trebuie să mă salvez de mine și gândurile mele. Pentru că doar eu sunt singura care îmi pot vrea binele cu adevărat. Oricine spune altceva, minte.

Fiecare e pentru el.

Așa că, am adoptat o nouă atitudine, un stil de viață mai altfel decât înainte. Am eliminat persoanele toxice, mă îndepărtez imediat ce simt ceva vibrații negative; am crescut cu atât de multă critică negativă și reproșuri încât nu le mai suport, nu le tolerez.

Încerc și vreau să ies din zona mea de comfort, but baby steps. Tendința de a deține mereu controlul nu îmi dă voie să mă aventurez de nebună.

Sport și un regim mai sănătos. Cărți multe. Muzică bună. Vinul, mai puțin că e mai drăguț.

Boys… Mă rezum la crush-uri. Sau nici alea. Am obosit să caut, deși nu știu dacă am făcut-o vreodată.

I’m better on my own și gândesc mai logic atunci când nu mă las ghidată de sentimente. Am tendința să uit de mine și să pun cealaltă persoană pe primul loc. Not good.

Intr-o discuție cu cineva, din cauza emoțiilor, pentru că mi se părea cute, am scăpat o afirmație de genu “te consider oarecum superior mie”. Pentru că eram conștientă că nu s-ar fi uitat vreodată cu adevarat la mine. Se putea citi pe chipul său ce gen preferă, the easy one. Practic, mă obișnuiam cu gândul că nu e de mine, nu sunt pentru el, dar am gândit cu voce tare. 

But was he? Nope.

Debordez de prea multă sinceritate uneori.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s