„Esti asa de frumoasa cand zambesti!” sta scris pe esarfa de la absolvirea liceului, semnat de profesorul de Logica/Psihologie/Economie/Filosofie. Multifunctional de felul lui, a intrat in istoria liceului ca fiind singurul profesor ce noteaza cu fata senina si zambetul pe buze nota 4 : „Las’ ca data viitoare vei invata si vei lua 10”. Mereu am incercat sa fiu informata si pregatita pentru orele lui, dar nu parea sa am succes. Aveam note bune, dar nu excelam. Nu simteam ca ocup un loc important in ochii lui, precum o faceam in ochii doamnei profesoare de romana sau a celei de istorie. Si totusi mesajul lui sta agatat deasupra biroului meu chiar si dupa zece ani de la absolvire. Cuvintele lui m-au incurajat de fiecare data cand ma simteam jos si fara nici o speranta. Probabil ce voia a fi un mesaj banal, a avut mai multa insemnatate in ochii unui copil aflat la inceput de drum. Iar de mi s-ar fi intiparit pe retina ar fi fost si mai bine, poate s-ar fi schimbat multe.
Cum ce? Aishh, am ajuns intr-o etapa a vietii in care ma gandesc deja daca as putea gasi undeva o portita sa ma pot intoarce inapoi cu cativa ani. Preferabil in jurul varstei de 16 ani. Da da. Bineinteles, daca s-ar putea si cu mintea de acum. Am alte idei despre cum ar fi trebuit sa procedez in unele situatii. Prietenii care ar fi trebuit evitate, sacrificii si dovezi de afectiune ce nu ar fi trebuit exprimate oricui, relatii incheiate la primele semne hasurate.
Oricat de idilic ar suna sa te poti intoarce in timp si sa repari unele lucruri, sincer, de m-ar pune cineva sa renunt la zece ani din viata pentru a ma intoarce, as refuza. Pana la urma, experientele avute m-au construit pe mine cea de acum. Poate ca uneori am unele mustrari de constiinta, regrete, dar am trecut prin incercari si experiente pe care le-am dorit la momentul respectiv. Iar daca atunci mi s-au parut importante pentru a fi traite, inseamna ca locul lor a fost acolo si trebuie sa ramana asa cum le-a fost scris.
Anyway, legaturile cu persoanele toxice le-am taiat, am scos si radacina, tot. A mai ramas poate doar o gaura, o urma ce-mi aduce aminte de ce anume a fost acolo. „Raul se taie de la radacina” cum ar spune bunica.
Wildrosec's Blog 